Am început să ascult Primordial acum vreo trei ani È™i ceva, la puÈ›in timp după ce-au scos extraordinarul To the Nameless Dead. Ascultându-l, mi-am dat seama imediat că Primordial nu sunt o trupă oarecare, altfel n-ar fi reuÈ™it să facă o muzică atât de puternică, de reverberantă, de plină de substanță. Și-au ales bine numele, pentru că din muzica lor răzbate un puternic fior teluric, primordial, ce reuÈ™eÈ™te să trezească sentimente de care nu mă credeam capabil. Poate mă È™tiÈ›i că eu nu sunt ăla cu naÈ›ionalisme, cu glia, cu neamul, însă după o doză de Primordial n-am cum să nu simt măcar o vagă legătură cu pământul pe care m-am născut È™i cu cei care-au trăit aici înaintea mea. Și deÈ™i în cuvintele mele poate suna cheesy, Primordial cântă cu o gravitate È™i o demnitate cutremurătoare. Pentru că dacă ar fi să le descriu muzica într-un singur adjectiv, “demnă” ar fi acela. Și mă gândesc că asta este, de fapt, esenÈ›a metalului.
Așa că nu mai trebuie să spun că n-am stat pe gânduri mai deloc atunci când am auzit că vin pe la noi, și nu oriunde, ci chiar la doi pași, în Wings Club.

Am ajuns în club pe la mijlocul setului Claymore (iarăși, thumbs up pentru respectarea orei de începere) È™i am găsit o trupă ce practica un black metal zglobiu, aproape power, È™i care nu se lua prea tare în serios, lucru ce de obicei îmi place foarte tare. Mind you, înainte să intru propriu-zis în club am aruncat un ochi È™i la standul de merchandise, È™i n-am putut să nu remarc că pe lângă obiÈ™nuitele tricouri È™i CD-uri, cei de la Claymore aduseseră cu ei È™i o colecÈ›ie de panties care purtau fermecătorul mesaj “Only Claymore shaves me!”. AÈ™a că orice impresie mi-am făcut apoi despre trupă a fost trecută mai întâi prin filtrul ăsta :)
Dar bulgarii n-au sunat rău deloc – puÈ›in over-the-top, ca orice trupă de power, cu un “claymore” proptit în mijlocul scenei ca recuzită È™i un vocalist foarte convins È™i energic, chiar dacă nu atât de capabil. Sunt genul ăla de formaÈ›ie care încearcă să pară “rea” dar de fapt este simpatică – de aceea atunci când au anunÈ›at foarte emfatic o piesă care se chema “The Antichrist” m-a trecut un zâmbet. Piesa foarte bună, în schimb, aÈ™a că am să-i caut È™i pentru o audiÈ›ie acasă. Sâmbătă în Wings clapa È™i bass-ul s-au auzit un pic cam prea tare, lucru care probabil n-a avantajat impresia generală de la faÈ›a locului.

Documentându-mă în după amiaza de dinaintea concertului, am aflat că necunoscuÈ›ii, pentru mine, I Divine sunt de fapt un grup desprins din cunoscuÈ›ii (È™i plăcuÈ›ii) unguri Sear Bliss. Trebuie să menÈ›ionez că The Arcane Odyssey îmi place la nebunie, fiind în opinia mea unul din cele mai reuÈ™ite albume de “black metal + something else”. ÃŽn cazul lor, acel “something else” este reprezentat de trombon – e fascinant cât de bine pot să sune alămurile în metal, È™i momentan Sear Bliss sunt cel mai aproape de conceptul meu de “metal cu fanfară” pe care aÈ™ vrea să-l văd/aud cât mai curând pus în practică. Mă rog, ei È™i, acum, I Divine, pentru că (din fericire) unul din lucrurile pe care le-au luat cu ei de la trupa din care-au plecat a fost chiar trombonul.

Și totuÈ™i nu m-aÈ™ fi aÈ™teptat să-i aud cântând chiar piese Sear Bliss – imaginaÈ›i-vă surpriza È™i bucuria mea atunci când am auzit intro-ul de la “A Deathly Illusion”, cu uÈ™urință preferata mea de pe album, sau când ceva mai târziu au anunÈ›at piesa “Lost and Not Found”. Trupa sună foarte bine, foarte închegat, È™i e o plăcere să-i vezi live pentru că toÈ›i sunt foarte implicaÈ›i în ceea ce fac, citindu-li-se pe chip plăcerea de a cânta. ÃŽn special tipul de la trombon merită menÈ›ionat, pentru că atunci când nu cânta (È™i avea, totuÈ™i, cel mai puÈ›in de cântat dintre toÈ›i) dădea din cap non-stop. L-am remarcat È™i pe basist, foarte “into it”, cu o atitudine miÈ™to È™i foarte potrivită.
I Divine au surprins la final atunci când au cedat strigătelor celor din primele rânduri È™i s-au întors pe scenă pentru încă o piesă. O fi fost în program, n-o fi fost, cert e că “Path to Motherland” a picat extraordinar, cu tot cu vioara pre-înregistrată. I-aÈ™ mai vedea fără să stau mult pe gânduri, È™i abia aÈ™tept să văd ce album scot în formula asta.

Și ne întoarcem la Primordial, trupa pentru care vreo 400 È™i poate mai bine de oameni s-au strâns sâmbătă seara în Wings Club. Au început cu “No Grave Deep Enough” de pe cel mai recent album, Redemption at the Puritan’s Hand, lansat acum câteva săptămâni. Impresionant din prima a fost solistul Alan “Nemtheanga” Averill, hands down unul din cei mai buni frontmani pe care i-am văzut vreodată. Cu o combinaÈ›ie ideală de machiaj, atitudine È™i teatralitate, omul a cam dus în spate întregul show. Și cu ce succes! Vocea lui sfâșietoare e unul din punctele principale de atracÈ›ie ale muzicii Primordial, iar live este atât de bine pusă în valoare în contextul muzicii È™i al mesajului. Pentru că foarte important la Primordial este mesajul din versurile încărcate de istorie È™i de semnificaÈ›ii – nu de puÈ›ine ori, înainte de câte-o strofă, Nemtheanga își ducea degetul la buze È™i ne spunea “now listen!”. Versuri despre imperii în decădere, despre moarte, despre demnitate, despre zei, despre libertate; “epice”, cu gust de istorie È™i vremuri de demult, È™i totuÈ™i fantastic de actuale dacă stai să te gândeÈ™ti. Și, cum spuneam mai devreme, deÈ™i nu rezonez de obicei la naÈ›ionalisme, mesajul lui Nemtheanga de dinainte de “As Rome Burns” m-a atins: “Your culture is being taken away from you”. Poate È™i pentru că nu era mesajul unui fanatic penibil, ci pur È™i simplu cel al unui om demn, căruia îi pasă de moÈ™tenirea sa È™i de locul său în lume.
Apoi nu mai are rost să zic că m-a luat cu fiori reci când toată mulÈ›imea cânta “sing, sing, sing to the slaves, sing to the slaves as Rome BURNS!”.

Setlistul a fost variat, È™i printre piesele ceva mai noi (“Bloodied Yet Unbowed” de pe cel mai recent, “Gallows Hymn” sau “Heathen Tribes” de pe To the Nameless Dead sau cutremurătoarea “The Coffin Ships” de pe The Gathering Wilderness) am avut parte È™i de piese ceva mai vechi. Din public, atmosfera devenea din ce în ce mai euforică È™i mai intensă cu fiecare piesă, iar Nemtheanga È™tia cum să ne È›ină cu mâinile în aer, cântând È™i strigând. Pe la jumătatea concertului ne-a zis chiar ceva gen să nu plecăm chiar dacă-i mai târziu, adică ei nu s-au întors în România după 8 ani doar ca să cânte o oră, ce dracu’. So are you fuckin’ ready for more?
And we were.
Spre final am fost anunÈ›aÈ›i că urmau să mai cânte doar trei piese È™i apoi gata, că nu vor să facă prostii de-astea cu coborât de pe scenă ca să-i chemăm È™i bla-bla. AÈ™a că ultima din cele trei È™tiam că avea să fie “Empire Falls”, probabil cel mai aproape de o piesă-stindard a trupei. M-a dezamăgit un pic că Nemtheanga a lăsat publicul să cânte cea mai intensă parte a piesei (“Where is the fighting man? Am I he?”), dar i-am trecut-o în contul unui show excepÈ›ional, în ansamblu.
A doua surpriză a serii a venit când, în ciuda celor anunÈ›ate mai înainte, trupeÈ›ii nu s-au putut totuÈ™i da pur È™i simplu jos de pe scenă când toată lumea le scanda numele, aÈ™a că s-au întors pentru încă o piesă. Moment autentic, pentru că nici ei nu È™tiau ce să cânte (“we haven’t rehearsed any more songs”), aÈ™a că a rămas până la urmă că primesc sugestii de la public. AÈ™ fi vrut să am atunci inspiraÈ›ia să urlu “Tragedy’s Birth”, dar nu È™tiu a cui idee a fost È™i până la urmă au cântat “The Golden Spiral” de pe acelaÈ™i The Gathering Wilderness – pe-aproape :)
“Bucharest, we hail you! We are Primordial from the Republic of Ireland!”
Îți dai seama că un concert a fost mai reușit decât se aștepta însăși trupa atunci când la ieșire nu mai găsești CD-uri, pentru că se vânduseră toate.

Primordial sunt, nu numai pentru mine, o trupă exemplu. Cântă de 20 de ani È™i abia acum încep să capete o recunoaÈ™tere ceva mai largă, deÈ™i au în spate o colecÈ›ie de albume de o calitate impresionantă. ÃŽn cuvintele lui Nemtheanga, în ’91, când s-au apucat, nici nu bănuiau că peste 20 de ani aveau să ajungă până în România È™i, în general, până la nivelul de apreciere pe care È™i l-au câștigat în prezent. Și uite că după ani întregi de muncă au reuÈ™it să se facă auziÈ›i, fără cine È™tie ce sprijin media sau al mai È™tiu eu cărei case de discuri. Dacă este vreo trupă care să simbolizeze munca continuă, seriozitatea, dăruirea, atunci Primordial este aceea. Și încă îmi pare puÈ›in rău, pentru că la magnitudinea lor ar trebui să umple venues open-air de mii de oameni, nu să facă muzică în timpul liber de la serviciu.
Când aveÈ›i ocazia, mergeÈ›i să-i vedeÈ›i. ÃŽntre timp, ascultaÈ›i-i – de preferat, cu versurile în față, când nu mai faceÈ›i nimic altceva.

Ca un touch minunat, nu È™tiu cine a pus muzică după concert, dar are o bere virtuală de la mine pentru “Still-motion” de la Shape of Despair.

Claymore:
http://claymorebg.com/
Myspace
Buy their stuff: ReverbNation, Cafe Press

I Divine:
Facebook
Myspace

Primordial:
http://primordialweb.com/
Facebook
Buy their stuff: Website Store